[Total: 2 Average: 5]

Stilul scandinav este cel de care auzim aproape in fiecare zi! Fie la TV, fie pe strada, intr-o reclama, ne apare cate o recomandare pentru produse sau pentru o amenajare in stilul scandinav. Dar ce presupune de fapt acest stil? Ce culori trebuie sa folosesc? Ce fel de produse? De ce este acest stil atat de renumit? Am gasit cateva motive care sa ma lamureasca, pe care m-am gandit sa le impartasesc cu voi in articolul de astazi.

Lemnul, un element cheie in stilul scandinav

Stilul Nordic, asa cum mai este numit, porneste de la imbinarea unor elemente naturale in designul interior. Cum ar fi, de exemplu, lemnul. Atat pentru bucatarii cat si pentru celelalte camere, este indicata folosirea lemnului in nuante deschise sau chiar in alb. Alt material specific acestui stil ar fi piatra naturala sau fierul forjat. Toate aceste elemente aduc ceva din natura in interiorul casei.

Culorile – cat mai deschise pentru a reflecta lumina naturala

Culoarea predominanta in interioarele scandinave este albul. Asta si pentru ca albul este utilizat pentru a mari vizual orice interior. Stilul nordic poate fi realizata si din combinatii de 2 culori: alb cu verde, alb cu albastru, alb cu bej, cu mentiunea ca albul sa fie in proportie mult mai mare, iar cea de-a doua culoare sa vina in completare prin linia de decoratiuni si accesorii.

Simplitate, confort, relaxare

Efectul unei amenjari in stilul scandinav este de departe confortul! Toate obiectele de mobilier si accesoriile sunt folosite pentru a te ajuta sa te relaxezi. Acest stil nu forteaza cu nimic vizual, totul pare atat de simplu si de natural incat nu poti decat sa te bucuri ca frumusetea lui.